Chiar și deasupra suprafeței oceanului, un submarin ar trebui să fie destul de aproape de țărm, deoarece telefoanele mobile se bazează pe o rețea de stații de bază sau turnuri de telefonie mobilă pentru a transmite semnale. În teorie, un telefon mobil ar putea comunica cu un turn la o distanță de până la 70 de kilometri, dar un semnal la această distanță ar fi departe de a fi fiabil.
Submarinele trebuie să rămână scufundate la o adâncime de aproximativ 100 de metri pentru a evita detectarea. De zeci de ani, submarinele scufundate au comunicat doar prin unde radio de frecvență extrem de joasă (ELF) sau de frecvență foarte joasă (VLF), deoarece semnalele în aceste intervale foarte joase (300 herți până la 30 kiloherți) sunt capabile să parcurgă distanțe lungi și să pătrundă în apa de mare.
Dar ELF și VLF au lățime de bandă extrem de limitată, cu rate de transfer de aproximativ câteva sute de biți pe secundă. Pentru a obține recepție, submarinele trebuie să remorcheze cabluri mari de antenă în exteriorul submarinului și să își reducă viteza sub apă.
În ultimii ani, Marina SUA a explorat noi tehnologii, cum ar fi geamanduri mici de comunicație care pot fi lansate la suprafață pentru a stabili o conexiune cu sateliții militari.
În concluzie, dacă încerci să-ți folosești telefonul mobil pe un submarin aflat sub apă, răspunsul este că nu va funcționa.
