Majoritatea rețelelor de astăzi, inclusiv toate computerele de pe Internet, folosesc protocolul TCP/IP ca standard pentru comunicarea în rețea. În protocolul TCP/IP, identificatorul unic pentru un computer se numește adresa sa IP.
Există două standarde pentru adresele IP: IP Versiunea 4 (IPv4) și IP Versiunea 6 (IPv6). Toate computerele cu adrese IP au o adresă IPv4 și majoritatea folosesc și noul sistem de adrese IPv6. Iată diferențele dintre cele două tipuri de adrese:
- IPv4 folosește 32 de biți binari pentru a crea o singură adresă unică în rețea. O adresă IPv4 este exprimată prin patru numere separate prin puncte. De exemplu: 216.27.61.137
- IPv6 folosește 128 de biți binari pentru a crea o singură adresă unică în rețea. O adresă IPv6 este exprimată prin opt grupuri de numere hexazecimale, separate prin două puncte, ca în 2001:cdba:0000:0000:0000:0000:3257:9652. Grupurile de numere care conțin toate zerourile sunt adesea omise pentru a economisi spațiu, lăsând un separator de două puncte pentru a marca decalajul (ca în 2001:cdba::3257:9652).
În timpul c\nd a fost conceput standardul IPv4, internetul nu era atât de dezvoltat ca astâzi și majoritatea rețelelor erau private și închise de alte rețele din întreaga lume. Când internetul a explodat, a avea doar 32 de biți pentru a identifica o adresă de internet unică a cauzat îngrijorări că am rămâne fără adrese IP în curând.
Cu standardul IPv4, există 232 de combinații posibile, care oferă puțin sub 4,3 miliarde de adrese unice. IPv6 a ridicat acest lucru la 2.128 de adrese posibile pentru a elimina posibilitatea de a epuiza adresele de IP.
Cum obțin computerele adrese IP
O adresă IP poate fi fie dinamică, fie statică. O adresă statică este o adresă alocată permanent. O adresă IP statică care este atribuită de un furnizor de servicii de internet este rară. Puteți atribui adrese IP statice dispozitivelor din rețeaua locală, dar poate crea probleme de rețea dacă o utilizați fără o bună înțelegere a TCP/IP.
Adresele IP dinamice sunt cele mai comune. Acestea sunt alocate de Dynamic Host Configuration Protocol (DHCP), un serviciu care rulează în rețea. DHCP rulează de obicei pe hardware de rețea, cum ar fi routere sau servere DHCP dedicate.
O adresă IP dinamică este emisă folosind un sistem de leasing, ceea ce înseamnă că adresa IP este activă doar pentru o perioadă limitată de timp. Dacă contractul de închiriere expiră, computerul va solicita automat un nou contract. Uneori, acest lucru înseamnă că computerul va primi și o nouă adresă IP, mai ales dacă computerul a fost deconectat de la rețea.
Acest proces este de obicei transparent pentru utilizator, cu excepția cazului în care computerul avertizează despre un conflict de adrese IP în rețea (două computere cu aceeași adresă IP). Un conflict de adrese este rar, iar tehnologia actuală rezolvă de obicei problema automat.
Clasele IP
Mai devreme, ați citit că adresele IPv4 reprezintă patru numere binare de opt cifre. Asta înseamnă că fiecare număr poate fi de la 00000000 la 11111111 în binar sau de la 0 la 255 în zecimală (bază 10). Cu alte cuvinte, de la 0.0.0.0 la 255.255.255.255.
Cu toate acestea, unele numere din acest interval sunt rezervate pentru scopuri specifice pe rețelele TCP/IP. Aceste rezerve sunt recunoscute de autoritatea privind adresarea TCP/IP, Internet Assigned Numbers Authority (IANA). Patru rezervări specifice includ următoarele:
- 0.0.0.0: Aceasta reprezintă rețeaua implicită, care este conceptul abstract de a fi doar conectat la o rețea TCP/IP.
- 255.255.255.255: Această adresă este rezervată pentru transmisiile în rețea sau mesajele care ar trebui să ajungă la toate computerele din rețea.
- 127.0.0.1: Aceasta se numește adresa de loopback, adică modul în care computerul se identifică, indiferent dacă are sau nu o adresă IP atribuită.
- De la 169.254.0.1 la 169.254.255.254: Acesta este intervalul de adrese Automatic Private IP Addressing (APIPA) atribuit automat atunci când un computer nu obține o adresă de la un server DHCP.
Celelalte rezervări de adrese IP sunt pentru clase de subrețea. O subrețea este o rețea mai mică de computere conectate la o rețea mai mare printr-un router. Subrețeaua poate avea propriul sistem de adrese, astfel încât computerele de pe aceeași subrețea să poată comunica rapid fără a trimite date prin rețeaua mai mare.
Un router dintr-o rețea TCP/IP, inclusiv internetul, este configurat să recunoască una sau mai multe subrețele și să direcționeze în mod corespunzător traficul de rețea. Următoarele sunt adresele IP rezervate pentru subrețele:
- 10.0.0.0 la 10.255.255.255: aceasta se încadrează în intervalul de adrese de clasă A de la 1.0.0.0 la 127.0.0.0, în care primul bit este 0.
- 172.16.0.0 la 172.31.255.255: aceasta se încadrează în intervalul de adrese de clasă B de la 128.0.0.0 la 191.255.0.0, în care primii doi biți sunt 10.
- 192.168.0.0 până la 192.168.255.255: aceasta se încadrează în intervalul Clasa C de la 192.0.0.0 la 223.255.255.0, în care primii trei biți sunt 110.
- Multicast (numit anterior Clasa D): primii patru biți din adresă sunt 1110, cu adrese variind de la 224.0.0.0 la 239.255.255.255.
- Rezervat pentru utilizare viitoare/experimentală (denumită anterior Clasa E): adrese de la 240.0.0.0 la 254.255.255.254.
Primele trei (din clasele A, B și C) sunt cele mai utilizate în crearea de subrețele.
Înțelegerea adreselor IP private și publice
De asemenea, este important să învățați să faceți distincția între adresele IP private și publice. Aceste clasificări servesc unor scopuri diferite, ambele fiind fundamentale pentru modul în care dispozitivele comunică prin internet și în cadrul rețelelor locale.
Alocare și înregistrare
Adresele IP publice sunt unice la nivel global și trebuie înregistrate la Internet Assigned Numbers Authority (IANA) sau la un registru local de internet. Acest lucru se face pentru a se asigura că fiecare adresă IP publică este distinctă și poate fi accesată prin internet.
Pe de altă parte, adresele IP private nu sunt înregistrate sau controlate de o autoritate centrală. Acestea sunt alocate pentru a fi utilizate în rețelele private, cum ar fi cele găsite în case, școli și birouri.
Accesibilitate și domeniu de aplicare
După cum am menționat mai sus, o adresă IP publică este accesibilă prin internet, ceea ce le face esențiale pentru comunicarea în rețeaua externă. Acestea sunt alocate dispozitivelor care trebuie să fie direct accesibile din afara rețelei locale. Acestea includ lucruri precum servere web, servere de e-mail și routere care conectează o rețea locală la web.
O adresă IP privată permite mai multor dispozitive din aceeași rețea să comunice între ele. Aceste adrese nu pot fi accesate direct din afara rețelei.
Securitate și cost
Natura publică a adreselor IP publice necesită o gestionare atentă. Firewall-urile, sistemele de detectare a intruziunilor și alte măsuri de securitate sunt adesea necesare pentru a proteja dispozitivele cu IP-uri publice de accesul neautorizat al amenințărilor de securitate.
Din nou, adresele IP private funcționează pe un circuit închis, ceea ce creează un nivel de izolare care le face mai sigure. Mai mult, deoarece IP-urile private sunt disponibile gratuit și reutilizabile în diferite rețele, ele ajută la conservarea ofertei limitate de adrese IP publice și la reducerea costurilor pentru organizații și persoane.
Găsirea adresei dvs. IP. Care este IP-ul meu?
În Windows, în meniul Start, tastați „cmd” (fără ghilimele) folosind căutarea Windows și apăsați Enter. În caseta afișată, tastați „ipconfig” (fără ghilimele).
Pentru Mac-uri, accesați Preferințe de sistem, selectați Rețea și ar trebui să îl vedeți.
Pentru adresele IP ale telefoanelor mobile, accesați Setări, apoi opțiunea WiFi / rețea.
